„A fost
odată ca niciodată şi de n-ar fi, nu s-ar povesti...”?
Aşa să fie oare?
Mă uimeşte zi de zi, chiar nu
reuşesc să-mi dau pace, că doar pentru a şti ce bag în gură trebuie să fac
mini-anchete, să citesc etichetele cu enciclopedia în braţe, să văd
documentare, să...să...să. Nu pot să ştiu ce anume îmi introduc în organism,
fără să fac un efort uriaş. De ce toate etichetele par nişte dosare de la vreo
firmă producătoare de materii plastice? De ce spunem cu toţii că mâncarea parcă
nu (mai) are gust? De ce trebuie să folosim cuburi de legume ca să dăm gust
mâncării? De ce trebuie să aflu după ani şi ani că o anume substanţă din
iaurtul meu era cancerigenă? Mi se pare că întreaga industrie alimentară este o
mare maşină de război care mă are drept ţintă pe mine, consumatorul. Cum este
posibil? De ce stau lucrurile aşa? În mod normal ar trebui să avem dreptul să
fim informaţi, să fim informaţi bine, fără ascunzişuri, fără briz-brizuri
comerciale, fără minciuni.
Daaaa, în ceea ce
priveşte alimentaţia noastră, căci despre ea e vorba, în zilele noastre fraza pe
care am folosit-o ca subtitlu sună radical diferit. Ceva în genul: nu „a fost odată” ci „este”, nu „ca
niciodată”, ci „ca de ceva timp încoace şi dacă nu ne trezim va mai fi pentru
mult timp în viitor” şi nu „de n-ar fi nu s-ar povesti”, ci „este, dar nu se
povesteşte”.
„Este, dar nu se
povesteşte”? Ce vreau să spun cu asta? Vreau să spun că în industria alimentară
se întâmplă multe lucruri despre care nu ştim mai nimic; despre care avem,
bineînţeles, bănuielile noastre, dar de ştiut sigur nu prea ştim mare lucru. De
multe ori, nu ştim din vina noastră. Mâncatul a devenit o ocupaţie pasivă, nu numai
că nu ne mai producem de unii singuri hrana, dar nici nu mai vrem să ştim nimic
despre cum ajunge ea în farfuria noastră şi, cel mai grav ce doamne iartă-mă
avem în farfurie. Pentru mulţi singura anchetă pe care o fac cu referire la
mâncare este "Cât costă?". Nu ştim însă şi pentru că industria
alimentară este o industrie „sub cheie”. Pentru că tace, se ascunde, se
fofilează, se travesteşte……………doar doar nu ne-om da seama ce se întâmplă cu
adevărat.
Ei bine, de curând am terminat o
carte. Nu orice carte, ci o CARTE-ANCHETĂ, care mi-a lămurit multe dintre
bănuielile pe care le aveam despre carne. Da, despre carnea pe care o mâncăm, carnea
pe care o daţi copiilor voştri. Nu numai că m-a lămurit cartea asta, m-a
năucit, m-a pus în faţa unei realităţi înfiorătoare: mi-a furnizat descrieri şi
date la care mintea mea de una singură nu ar fi putut să ajungă.
Acesta este primul articol dintr-o
serie despre carne.
Vă rog să aveţi puţintică răbdare!
Haideţi să
facem un test! Un joc de copii. Eu spun un cuvânt sau un grup de cuvinte, apoi vă
las să vă gândiţi timp de 10 secunde, după care voi închideţi ochii şi apoi notaţi
ce aţi văzut cu ochii minţii.
Sunteţi gata?
Test 1: „carne
de porc”!
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
…
Acum, notaţi
vă rog pe o foaie de hârtie ce v-a trecut prin minte: IMAGINI, SUNETE,
SENZAŢII.
Test 2: „carne
de pui”!
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
…
Acum, notaţi
vă rog!
Test 3: „peşte”!
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
…
Din nou,
notaţi!
Buun,
mulţumesc frumos!
Acum, dacă
sunteţi cum eram eu înainte de a citi cartea asta şi înainte de a fi văzut
documentarele pe care vi le voi recomanda la sfârşitul acestei serii, mulţi
dintre voi vor fi văzut, în dezordine, chestii de genul:
Test 1: carne de porc
grătar, apă în gură, fum, sarmale, şorici, cârnaţi, BURGER king, muşchi afumat, carne prăjită, rasol, mititei, chiftele, perişoare, hamburgeri, FAST FOOD, hot dog (crenvurşti, pe româneşte), costiţe, tobă, cabanos, salam (de Sibiu, de vară, uscat, cu boia,
victoria, parizer…), pateu, cârnăciori de bere, ciolan cu fasole, usturoi şi mămăliguţă, slănină,
şuncă, McDOnalds, jumări, şuncă de praga,
cotlet împănat...casa bunicilor, la ţară, tăierea porcului de
Crăciun, găleata cu lături, pâine uscată, boabe de grâu…
Test 2: carne de pui
copănele la ceaun cu usturoi, „zboară puiule, zboară!”, piept de pui la grătar,
şniţele, McNuggets, şuncă de pui, cotcodac, pui la cuptor cu cartofi, ficăţei cu usturoi şi mămăliguţă, supă
de pui, ciorbă de
găină, pui cu bere, borş, puişori galbeni şi pufoşi, Kentucky Fried Chicken, Punguţa cu doi bani, ouă roşii, aripioare picante, ouă fierte tari, ouă fierte moi, ouă ochiuri, ouă jumări, iarbă, cloşcă,
viermişori, piuit, cotcodăcit, cântatul cocoşului dimineaţa,
grăunţe, vacanţa la ţară, Hristos a înviat!
Test 3: peşte
pescuit, linişte, cizme de cauciuc, acvariu,
peştişorul auriu, Tom şi Jerry, peşte la grătar, ciorbă de peşte, icre, cod, peşte afumat, salată de ton, scrumbii, macrou, somon afumat, peşte
cu usturoi, hamsii,
dimineaţa devreme,
undiţă, linişte, bastonaşe de peşte, Mcfish,
fructe de mare, salată cu ton, sushi, apă, mare, lac azuriu, ocean, peşte pane, peşte cu mămăligă, peşte la cuptor, pescuit
la copcă, peşte la sare, conservă de peşte, ton cu maioneză, Caviar, crap,
păstrăv, ştiucă....
Daaaaaaaaaa, dragi şi drage,
mâncăm multă carne. Sigur nu mâncăm cât americanii, dar mâncăm!
După părerea voastră, cam câtă din
această carne provine din ograda bunicii? Câţi din aceşti porci au văzut
vreodată pâine uscată sau lături? Câte din aceste găini au fost vreodată cloşti
cu puişori galbeni, căutând viermişori prin iarbă? Câţi dintre peştii din
farfuriile noastre au fost pescuiţi cu undiţa, dimineaţa de vreme, în vre-un
lac azuriu de un pescar cu cizme înalte?
De unde vine această carne? Ce
fel de carne este ea? Cum este ea produsă? Ce fel de viaţă au animalele pe care
le sacrificăm de dragul alimentaţiei? Cum sunt ele ucise, în ce condiţii? Care
sunt standardele noastre de calitate? Aşa ca idee, să ştim ce mâncăm, nu?
Câtor dintre dumneavoastră la
testul de mai sus le-a trecut prin minte expresia „fermă intensivă”? Nu cred că aţi fost foarte mulţi. Eu însămi eram
relativ inocentă în această privinţă înainte de a începe să studiez situaţia.
Ce este o „fermă intensivă” o să
mă întrebaţi? Păi, pe scurt: este o fabrică de făcut carne.
În articolele viitoare vă voi
povesti trei poveşti: povestea porcilor, a puilor şi a peştilor care zi de zi sfârşesc
în farfuriile noastre şi care vă vor da o idee foarte clară despre viaţa şi
moartea animalelor cu care ne hrănim.
E bine, e rău… nu ştiu, hotărâţi
dumneavoastră, dragi şi drage!
Cu drag şi mult
dor,
Mădă
